Sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, denumit în continuare POC, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.
Versiune veche
FINANȚARE:
Valoarea sprijinului din fonduri externe nerambursabile pentru capital de lucru se stabilește astfel:
a) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019, cuprinsă între 5.000 – 13.500 euro, valoarea grantului este de 2.000 euro;
b) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019, cuprinsă între 13.501 – 1.000.000 euro valoarea grantului se stabilește în procent de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma de 150.000 euro. Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro, valoarea maximă a ajutorului este de 150.000 euro.
Beneficiari eligibili
Granturile pentru capital de lucru se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au obținut certificat de situații de urgență în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare;
b) au înregistrat profit operațional din activitatea curentă (din activitatea de exploatare), în unul din ultimele două exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului, potrivit situațiilor financiare depuse;
c) dispun de coparticipare (cofinantare) la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru;
d) mențin sau, după caz, suplimentează numărul de salariați, față de data depunerii cererii, pe o perioada de minimum 6 luni, la data acordării granturilor, cu excepția situațiilor în care contractele individuale de muncă sunt încheiate pentru sezonieri sau/și zilieri.
Prin excepție de la lit. a), sunt eligibile pentru accesarea granturilor privind capitatul de lucru și companiile sau ONG-urile care desfășoară activități în domeniul târgurilor și evenimentelor de afaceri, IT, tehnologie, digital, educație financiară, strategie și management, care nu s-au calificat pentru obținerea certificatului de urgență din cauza specificului activitățiilor (și anume organizarea anuală, cu concentrarea veniturilor doar într-o anumită perioada din an, nu doar în prima jumătate a anului, perioadă luată în calcul pentru stabilirea procentului de scădere de minimum 25% prevăzut ca și condiție de eliberare a certificatului de situații de urgență). În acest caz, scăderea de 25% cerută pentru eliberarea certificatului de situații de urgență se va calcula luând în calcul anul fiscal 2020 prin comparația cu anul fiscal 2019 sau, după caz, semestrul 1, respectiv semestrul al 2-lea 2020 prin comparație cu 2019.
Daca un beneficiar de ajutor de stat prevăzut la art. 12 face parte din categoria întreprinderilor legate și a depus mai multe cereri de finanțare pentru obținerea grantului necesar capitalului de lucru, valoarea cumulată a grantului pentru capital de lucru care urmează a fi acordat nu poate depăși 250.000 euro echivalent în lei la data plății grantului pentru capital de lucru.
Valoarea granturilor pentru capital de lucru nu include cofinanțarea beneficiarilor de ajutor de stat la constituirea capitalului de lucru, în procent de minimum 15% din valoarea grantului solicitat.
Pentru aplicațiile de finanțare depuse până la data de 28 octombrie 2020 inclusiv, fondurile alocate pentru granturile destinate capitalului de lucru sunt în valoare de 1.067.095.588 euro, din care 765.000.000 euro fonduri externe nerambursabile și 142.031.250 euro fonduri de la bugetul de stat și coparticipare de 160.064.338 euro de la beneficiari.
Verificarea încadrării în categoria IMM se realizează, pe bază de eșantion, către MEEMA/AIMMAIPE după depunerea cererii de finanțare și și încheierea contractelor de finanțare, cu condiția recuperării sprijinului din fonduri externe nerambursabile dacă beneficiarul nu se încadrează în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare.
Granturile pentru capital de lucru se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu IMM-urilor din domeniile de activitate: restaurante, hoteluri, cafenele, industria alimentara si alte activități asimilate acesteia, viticultură, distribuția de bunuri, servicii din domeniul transporturilor, agențiile de turism, editurilor/librăriilor/bibliotecilor, industriilor creative precum și al organizărilor de evenimente a căror activitate curentă a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă ori redusa prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă. Lista domeniilor de activitate eligibile este prevăzută la anexa nr. 2.
Tipurile ajutorului financiar
Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:
a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
b) datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate;
c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat (chiria in avans nu este eligibilă);
d) cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente, cu excepția serviciilor de consultanță, studiilor și altor categorii de servicii indirecte;
e) cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2;
f) cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente (au valoarea peste 2500 lei dar durata de utilizare este mai mica de 1 an);
g) cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente (mobilier) necesare reluării activității;
h) cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului.
Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile se face pe eșantion de 1% în scopul validării justificării sumei forfetare.
Beneficiarii vor depune declarație pe propria răspundere că utilizarea grantului în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor.
In cadrul acestei masuri, nu fac parte din categoria Capital de lucru si nu sunt eligibile următoarele categorii de cheltuieli: Terenuri, terenuri construite, imobile, mijloace de transport, rate si/sau rambursări la credite/linii de credite/leasing, dobânzi, garanții.
Programe software necesare desfășurării activității pentru care se solicită finanțare, inclusiv licențe, sunt eligibile în limita a 60.000 lei/întreprindere.
Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate la finanțare în ordinea depunerii cererii cu respectarea criteriilor de eligibilitate.
Pentru a beneficia de CONSULTANȚĂ GRATUITĂ completați formularul de mai jos!